Pentru vizualizarea in conditii optime a forumului ortodox, proOrtodoxia, va recomandam Google Chrome care poate fi descarcat de aici.
Ultimele subiecte
» Pelerinaje la Sfantul Munte Athos
Sam Aug 08, 2015 11:05 am Scris de daseky30

» Clasificarea religiilor
Dum Apr 05, 2015 7:32 pm Scris de clairvaux

» Intrebare pentru cei din linia intai
Dum Apr 05, 2015 7:28 pm Scris de clairvaux

»  Treptele rugaciunii, vizitarea raiului din viata aceasta
Dum Apr 05, 2015 7:21 pm Scris de clairvaux

» De ce nu ne putem ruga împreuna cu catolicii
Dum Apr 05, 2015 6:45 pm Scris de clairvaux

» ECUMENISMUL:origini, esenta, deziderate
Dum Apr 05, 2015 6:40 pm Scris de clairvaux

» În Duminica Ortodoxiei s-a lansat un nou site
Mar Mar 03, 2015 9:34 am Scris de Crez

» Icoane Ortodoxe
Mier Mai 14, 2014 3:41 pm Scris de Mihai Gabriel

» Magazin online Handmade TRADITII
Mier Mai 14, 2014 3:39 pm Scris de Mihai Gabriel

Calendar Crestin-Ortodox
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Flux RSS


Yahoo! 
MSN 
AOL 


Statistici
Avem 209 membri inregistrati
Cel mai nou utilizator inregistrat este: daseky30

Membrii nostri au postat un numar de 634 mesaje în 360 subiecte

UN SFANT AL ZILELOR NOASTRE- Sf Ioan cel Nebun

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

UN SFANT AL ZILELOR NOASTRE- Sf Ioan cel Nebun

Mesaj Scris de alinasion la data de Mier Dec 02, 2009 1:33 pm

Nebunia pentru Hristos a fost întotdeauna considerată un capitol aparte din voluminoasa carte a sfinților în biserica ortodoxă.
O pagină a acestui capitol o constituie povestea despre Ioan Nebunul, care a trăit într-unul din cartierele obscure, mărginașe Atenei. A locuit într-unul din cele 20 de apartamente ale unei clădiri, moștenit de la mama sa și a fost angajat la brutărie. Zilnic umplea două pungi cu felii de pîine și cornuri și se grăbea să le împartă la bătrâni și studenți săraci din vecinătatea lui.
« Uite, m-am gândit să-ți aduc puțină pâine proaspătă, un dar al domnul Apostoly brutarul, să îl pomenești în rugăciunile tale »
În realitate, Ioan Nebunul cheltuia mare parte din salariul său pentru a asigura pâine vecinilor săi săraci, iar domnului Apostoly îi spunea că trebuie doar să ajute câțiva prieteni săraci, de la care de altfel primește bani.

Dar de unde cunoștea săracii?
Ei bine, Ioan cel Nebun și-a făcut un obicei din a suna la întâmplare la ușile de intrare. După ce se prezenta, întreba dacă au nevoie de ajutorul lui. « Și cum vi se pare această dimineață ? Aveți vreo problemă, ce fac copii ? »
Unii îl jigneau, iar alții, plini de indignare, închideau ușa imediat. Dar erau și persoane care chiar îl așteptau, dorind să audă un cuvânt de mângâiere din partea lui.
Seara, Ioan cel Nebun se retrăgea în apartamentul lui, pentru rugăciune. Îi plăcea să recite Psalmi, despre care spunea că au darul de a alunga demonii de prin vecinătăți.
Dar obișnuia să citească atât de tare încât unul din noii locatari a chemat poliția, pentru tulburarea liniștii…De altfel, Ioan cel Nebun tămâia toată clădirea, de la ultimul etaj până la parter și uneori mergea și afară. Când afla de cineva bolnav, mergea și tămâia în casă, citindu-i epistola Sf Iacov. Apoi recomanda bolnavului să se spovedească.
Intervenea zâmbind ori de câte ori auzea certuri pe teme politice “măi fraților, de ce vă puneți baza în cutiile de conserve? Decât să vă certați, mai bine rugați pe Dumnezeu să trimită un David ca rege…Acesta cu adevărat ar rezolva problemele, fiind un om cu genunchii roși de la mătănii, pe câtă vreme grozavii voștri vă păcălesc”. “Hai, tai-o de-aci, nebune » și îl goneau ori îi dădeau ceva de lucru.
Într-o zi Ioan cel Nebun nu s-a dus la serviciu. Domnul Apostoly a devenit îngrijorat, deoarece până atunci nici măcar nu întârziase. Așa că a trimis un băiat acasă la el să vadă ce s-a întâmplat. Dar, chiar înainte de a ajunge acasă, băiatul îl văzu pe Ioan cel Nebun curățând canalele de scurgere din drum. « Hei, chiar ți-ai pierdut mintea ? Domnul Apostoly te așteaptă la treabă și tu cureți canalele ? Crezi că te vor angaja cei de la Primărie ? »
« Încerc să găsesc doi bănuți pe care i-am pierdut acum, de dimineață. Nu mai știu în care din scurgeri așa că trebuie sa caut în toate. Și dacă tot le deschid, fac și puțin curat. », răspunse nebunul râzând. « Dar du-te și zi-i dlui Apostoly că o să fac ore suplimentare mâine…Hei, erau doi bănuți adevărați, nu-i de joacă ».
Ne putem imagina exasperarea brutarului…amenință chiar cu concedierea. Cinci ore mai târziu Ioan cel Nebun își terminase treaba și plecă acasă, foarte mulțumit. “Ei bine, ți-ai găsit bănuții? Ar trebui să te duci la primar și să-ți mai dea și el, dacă tot ai curățat scurgerile”.

Seara târziu, cerul începu să se înnoureze. Nori negri, însoțiți de tunete și fulgere, urmați de furtună și o ploaie torențială ce reuși să inunde mare parte din Atena, producand mari pagube. Pompierii nu reușeau să facă față telefoanelor de urgență. A doua zi, primarul făcu o vizită în toate cartierele pentru a constata la fața locului proporțiile dezastrelor și rămase mirat că în cartierul lui Ioan cel Nebun nu se produsese nici o pierdere… Dar brutarul îl întâmpină spunându-i “Ar trebui să îi mulțumiți lui Ioan Nebunul, căci el a curățat toate scurgerile ieri. A căutat și el doi bănuți pierduți”. Primarul răspunse zâmbind “se pare că uneori și nebunii sunt de folos”.
Ioan cel Nebun purta haine foarte vechi și rupte. Deși mulți îi dădeau bani pentru a-și cumpăra alte haine, el punea banii într-un plic pe care îl strecura pe sub o ușă…unde știa el că e mai mare nevoie.
Când mergea la supermarket cumpăra lucruri neobișnuite. De multe ori în coșul lui se găseau obiecte feminine, ceea ce distra foarte tare casierele. Dar proprietarul supermarketului simțea milă pentru el și ceru ca lui Ioan cel Nebun să i se ceară doar jumătate din cât era bonul de plată.
Întâmplător, cineva observă că Ioan cel Nebun, după ce făcea cumpărăturile, se ascundea într-un colț, unde le sorta, apoi suna la câteva uși și lăsa pungile pe scări.
În ziua morții sale, opt ani în urmă, fiecare dintre cei care îl cunoscuseră avea de povestit câte o întâmplare neobișnuită cu Ioan cel Nebun.
Anastasy, administratorul blocului, începu să povestească despre dragostea lui de biserică. Aproape zilnic frecventa biserica. Duminica ajungea primul, aprinde o lumânare, apoi se așeza la intrarea în biserică, purtându-se ca un cerșetor. Toți banii pe care îi primea, îi punea în cutia milei, pe furiș.
Într-o zi, vânzătoarea de la pangar observă că Ioan cel Nebun tot își face de lucru la cutia milei. “Părinte, nebunul nu știu ce tot face pe la cutia milei”. “ce faci acolo?”, întrebă preotul. “Ei bine, părinte, mi s-a rupt buzunarul și decât să pierd banii mai bine îi pun în cutie. Poate sunt alții mai săraci ca mine”.

A salvat o femeie de păcatul adulterului…
La priveghere, Nicoleta a început povestea ei despre Ioan cel Nebun…
“Într-o seară am văzut un tânăr necunoscut plimbându-se prin zonă și eram atentă, îmi era teamă să nu fie vreun hoț. Brusc, l-am văzut pe Ioan cel Nebun venind în mare grabă și îndreptându-se către singura casă fără etaj din zonă, în care locuia cu chirie o familie cu doi copii. Nebunul s-a așezat pe scări și a început să cânte imne către Născătoarea de Dumnezeu, cu deosebire “Curată Fecioară…” Și au trecut vreo două ore… M-am dus la el și i-am spus să se oprească odată. Dar apoi am observat că tânărul a plecat brusc. Atunci Ioan cel Nebun a intrat în casă. Am mers și eu din curiozitate, să văd ce face. Acum însă recunosc că îmi era tare teamă de ceva rău…Am sunat și doamna m-a lăsat să intru. Nebunul ședea la masă cu copilul de vreo cinci anișori. Începu să îi spună copilului că sunt zece porunci și că una din ele este “să nu faci adulter”. “Întelegi, Gheorghiță, adulterul nu este plăcut Domnului. Deschide poarta lui Satan, acesta intră în casă și strică totul. Așa se strică familiile, apare boala și ura, binecuvântarea pleacă.”
Recunosc acum că m-am enervat tare atunci. “Ce prostii vorbești, lasă copilul în pace, nebunule”. Atunci tânăra izbucni în lacrimi și spuse printre suspine « Pentru mine vorbește. :Lăsați-l în pace ». Dar Ioan cel Nebun s-a ridicat repede și a plecat. Tânăra a mărturisit că se cunoscuse cu un tânăr și își propuseseră să aibă o relație, și să se întâlnească chiar în casa lor, soțul fiind plecat cu serviciul…”Nebunul m-a scăpat dintr-o nebunie, Nicoleta. Trebuia să mă întâlnesc cu acel tânăr chiar acum”. “dar eu l-am și vazut, a venit, numai că nebunul a stat pe scări la casa ta și a cântat tot timpul imne”.
Brutarul o întrerupse pe Nicoleta “Am auzit că Ioan a vrut să se facă preot, dar fiindcă a venit războiul civil, nu și-a putut termina studiile…Dar din tot ce povestim și din tot ce îmi amintesc eu, îmi dau seama că Dumnezeu nu l-a făcut preot, dar a fost ca un episcop aici”, mai zise printre lacrimi brutarul.

Viața secretă a lui Ioan cel Nebun …
Lacrimile curgeau din ochii celor prezenți. Fiecare ar fi vrut să își facă cunoscută propria mărturie. Două tinere ședeau puțin mai retrase și păreau mai puțin familiarizate cu cei prezenți. Administratorul, presupunând că fetele sunt rudele lui Ioan cel Nebun, le întrebă dacă au vreun grad de rudenie cu cel recent plecat la Domnul, Ioan…
« Mă numesc Areta, incepu cea mai mare. Împreună cu Caliopia, prietena mea, lucrăm la Spitalul de copii, suntem asistente medicale. De câțiva ani l-am cunoscut pe Ioan Clownul, nouă așa ne a fost prezentat cel pe care voi aici îl numiți Ioan cel Nebun. Aproape în fiece duminica după amiază venea la spital, încărcat cu jucării. Le împărțea copiilor și se juca cu ei. Se îngrijea în mod deosebit de cei nou născuți, rămași singuri, părăsiți de părinți. Le aduce haine și avea întotdeauna grijă să dea bani asistentelor, pentru a-i îngriji. Noi nu l-am cunoscut de nebun, cum se vorbește aici. Era cel mai hazliu clown.
Avea o atenție aparte pentru un copilaș, abandonat de părinți deoarece avea sindromul Down. “Dar spune-mi Caliopia, cum poți să părăsești un înger? De ar fi înțeles părinții că acest copilaș este biletul lor de întrare in Rai…Dragostea include și suferința; o iubire fără suferință este ca o cutie goală..Dacă ne-am da noi seama câte comori ne trimite Dumnezeu am sălta de bucurie…Poate reușim să găsim o familie să îl adopte; cred că chiar de ar accepta ei acest sacrificiu din iubire, Dumnezeu l-ar vindeca…Nu ți se pare ciudat Caliopia că oamenilor astăzi le pasă mai mult de animale și de astfel de copii nu se ocupă? Să nu uiți că trebuie să fim buni Samariteni, mai ales voi, asistentele medicale”.
Trăiam cu impresia că domnul Ioan este un profesor-teolog. Știa Biblia și mă îndemna să citesc zilnic câte două pagini din biblia pe care chiar el mi-o făcuse cadou. M-a învățat să îmi plec genunchii în fața icoanei Maicii Domnului în fiece seară și să îi vorbesc de bucuriile mele, de dureri ori probleme. “Dragă Caliopia, roagă pe Maica Domnului să îți fie cea mai bună prietenă”.
Aseară, când am sunat la domnul Ioan să întreb dacă vine la spital a doua zi și un domn a răspuns și mi-a spus că a murit, am simțit o durere de parcă ar fi murit tata.”
Administratorul, sări ca ars: “Când ai sunat aseară?” “În jur de 8. Voiam doar să îl întreb dacă vine duminică, fiindcă este schimbul meu și am putea sta de vorbă..L-am simțit tot timpul ca pe cel mai apropiat om, mai mult chiar decât pe părinții mei”.
“Dar apartamentul a fost încuiat, chiar cu o zi înainte. Doar eu am cheile apartamentului”, spuse contrariat administratorul. Se întoarse către ceilalți și întrebă dacă Ioan cel Nebun a dat cuiva cheile. Toți răspunseră negativ.
“dar vocea de la telefon suna atât de apropiată cu a lui…Am fost convinsă că e o rudă apropiată…Acum însă, vorbind, îmi dau seama că a și spus “mică Calipoia” – el îmi vorbea astfel…Eu eram așa bulversată de veste morții, nici nu m-am gândit la ce zice…si mi-a mai spus “de acum, mică Caliopia, tu te vei ocupa de copii, pentru că domnul Ioan a plecat la Domnul și nu te va mai vizita ca un clown”. Am crezut că cei apropiați știau de vizitele lui la noi la spital și nu m-am mirat…Și uite, acum văd că el nici nu are rude și nu știu ce să mai cred”.
Atunci părintele Dimitri, care până atunci ascultase în tăcere toate, spuse “omul acesta este sfânt!”.
Și ceilalți repetară “da, un sfânt”.
Părintele Dimitrie continuă “am ascultat tosate povestirile despre întâmplările din viața fratelui nostru Ioan – căruia voi îi spuneți Ioan cel Nebun – și le văd ca întâmplări minunate, cum le întâlnim în viețile sfinților… Constatarea Caliopiei că a vorbit cu el la telefon, deși era deja mort, mi-a amintit de o întâmplare similară istorisită în viața Bătrânului Porfirie”.
“Părinte, tânărul Dimitrie vrea și el să mărturisească ceva”, spuse domnul Apostoly adminsitratorul blocului.”Hai, Dimitrie, vino și spune ce mi-ai povestit mie”.
Dimitrie este un adolescent în vârstă de 14 ani. Trăiește cu părinții și fratele lui mai mic, într-un apartament nu departe de blocul lui Ioan cel Nebun. Are de acum un an de când nu mai trăiește ca prietenii de vârsta lui, s-a întors către Dumnezeu. Prietenii lui nu înțeleg această schimbare. Cum a fost posibil ca prietenul lor cel mai isteț, care făcea ghidușii și care era atât de liber și neascultător, să devină acum așa cuminte și studios. Nici părinții nu au înțeles. La început, ei au crezut că a fost « agățat » de vreun sectant care i-a « spălat” creierul. Apoi și-au dat seama că nu e asta din moment ce merge la biserică. Au fost surprinși să constate că s-a instaurat și pacea în casă. Profesorii care se plângeau de el, acum îl laudă…Dar apoi părinții deveniră chiar îngrijorați, Dimitrie citea din Biblie, mergea la biserică în fiecare duminică. Bietul Panagiotis – tatăl lui Dimitrie – deveni chiar supărat. Așa că vorbi cu Polyxeni, soția sa. « Ia zi, tu crezi că băiatul nostru are probleme ? Poate o fi suferit vreo dezamăgire sentimentală, poate l-a părăsit vreo fată? Mă tem că preoții îl vor distruge. Ce să mai zic de prieteni și colegi, care probabil se distrează pe seama lui.. Ce zici, n-ar fi bine să vorbim cu el ? » “Biata Polyxeni îl asculta cu atenție, dar nu răspundea. Dar când simți că a venit vremea să vorbească, spuse “ nu știu ce să spun, ar putea să fie cum zici. Și eu m-am gândit așa. Dar un lucru observ. De când și-a schimbat comportamentul Dimitrie, s-a așternut pacea în casa noastră. Și de la școală, profesorii mă întreabă dacă i-am făcut pregătiri în particular…Sau tu ai uitat cât eram noi de îngrijorați de notele lui proaste și de plângerile profesorilor? Ai uitat că l-am luat de la poliție, fiindcă a făcut prostii cu prietenii lui? Eu mă simt mult mai liniștită acum. Dimitrie l-a adus pe Dumnezeu în casa noastră. De cât să ne facem griji pentru el, mai bine îl urmăm pe calea lui. » « Înțeleg ce spui, dar eu cred că prietenii noștri vor râde de noi, dacă începem să mergem la biserică » . « Și eu m-am gândit la asta, Panagiotis. Dar amintește-ți că atunci când nu am mai avut bani pentru rata la credit niciunul dintre ei nu ne-a ajutat. Sunt alături de noi doar când mergem la vreo tavernă. Ori nu tu erai supărat că ai auzit că ne vorbesc și comentează de problemele ce le avem cu Dimitrie? Dacă nu am fi găsit plicul acela cu bani sub ușă am fi pierdut casa în care trăim… eu cred că Ioan cel Nebun a pus acel plic sub ușa noastră… » « Nu, nu, eu l-am intrebat pe nebun și a fost tare mirat…și apoi, de unde să știe el ? » zise Pangiotis. « Ba eu cred că el le știe pe toate, fiindcă asta face, și alte familii au găsit așa plicuri sub ușă. »
În duminica următoare părinții l-au anunțat pe Dimitrie că merg împreună cu el la biserică. L-au trezit chiar și pe micul Paul, care întotdeauna dormea mult duminca: ”avem o singura zi în care dormim cât vrem”. Primul gând al lui Dimitrie a fost că vor să vadă ce face, îl urmăresc. Dar după ce a observat că se repetă și în alte duminci, că părinții apoi au mers și la spovedit și că au început să citească cărți duhovnicești, a început să vorbească de o minune.
Apoi, după mai multe îndemnuri, tânărul Dimitrie începu să mărturisească despre sine. Captase atenția tuturor.
« Într-o zi m-a trimis mama la domnul Apostoly să cumpăr pâine. Am cumpărat pâine și am făcut și ceva rău – ceva care eram obișnuit să fac cu prietenii mei – ei bine, am furat o ciocolată de pe raft. Am fost convins că nu m-a văzut nimeni. Dar, din ziua următoare, plecând spre școală, am început să găsesc două ciocolate în fața ușii de la intrare. A durat vreo 20 de zile. Așa că am întrebat-o pe mama cine tot pune ciocolate la intrare. Mama mi-a spus că Ioan cel Nebun dimineața sună la ușile de intrare. « El face așa nebunii ». zice mama. Eu atunci mi-am dat seama ca nebunul m-a văzut când am furat și că așa se răzbună el. « Las’ că îi arăt eu nebunului, mă face el să mă simt prost din cauza unei ciocolate furate”.
Dar a doua zi am găsit două ciocolate și cu o hârtie pe care scria cele zece porunci dintre care „să nu furi” era subliniat… M-am făcut tare nervos…
Așa că imediat după școală m-am dus direct la Ioan cel Nebun și am sunat la apartamentul lui. Mi-a deshis ușa zâmbind: „îmi pare rău, Dimitrie, ai venit să îmi tragi veo două palme, pentru ciocolate. Eu sunt, nebun, merit să primesc vreo două…Hai, lovește-mă cât poți tu de tare. Descarcă-ți mânia”.
M-am simțit pierdut și voiam să plec. De fapt, mă speriasem. De unde știa el că vreau să îl bat? Nu spusesem nimănui. De cum m-am gândit la asta, el mai spuse „ dragă băiete, poate te gândești de unde știu eu că tu vrei să mă bați, așa-i? „ Am dat din cap afirmativ.
„Păi să vezi, chiar înainte de a veni tu, Sf Dimtrie a fost pe aici- el te apără – și Maica Domnului de asemenea, ei mi-au spus. Ei te iubesc tare mult și mi-au vorbit despre tine. Ieri tare i-ai mâhnit când ai lovit-o pe colega ta Elena. Iată, îți spun secrete pe care să nu le spui cât timp eu trăiesc, ok?” „ da”, si l-am privit cum el radia de bucurie. „Domnul nostru Iisus Hristos vrea să vină la voi în casă, dar de câte ori încearcă, la voi se aud certuri și pleacă mâhnit. El mi-a spus să îți dau cele zece porunci, să îți spun să le respecți și atunci va veni la voi în casă. Tu știi cum e să fie Domnul în casa ta? Acum du-te acasă, căci mama ta se va îngrijora”. Am pornit spre casă, dar Ioan cel Nebun strigă în urma mea râzând « hei, Dimitrie, dar unde pleci ? Ai uitat să-mi mai dai vreo două.. »
Am plecat spre casă zburând. Mama m-a întrebat de ce am întârziat și i-am spus că am fost la Ioan cel Nebun și i-am spus să nu îmi mai lase ciocolate căci mă voi îngrășa. Mamă, dă-mi te rog 30 de drahme, căci am fost la domnul Apostoly și am cumpărat ceva ce nu am plătit”. Mama mi-a dat banii și am plătit. A rămas surprins când i-am spus că am cumpărat o pâine și am luat și o ciocolată pe care am uitat să o plătesc.
avatar
alinasion
Moderator
Moderator

feminin Numarul mesajelor : 39
Varsta : 33
Data de inscriere : 26/05/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum