Pentru vizualizarea in conditii optime a forumului ortodox, proOrtodoxia, va recomandam Google Chrome care poate fi descarcat de aici.
Ultimele subiecte
» Pelerinaje la Sfantul Munte Athos
Sam Aug 08, 2015 11:05 am Scris de daseky30

» Clasificarea religiilor
Dum Apr 05, 2015 7:32 pm Scris de clairvaux

» Intrebare pentru cei din linia intai
Dum Apr 05, 2015 7:28 pm Scris de clairvaux

»  Treptele rugaciunii, vizitarea raiului din viata aceasta
Dum Apr 05, 2015 7:21 pm Scris de clairvaux

» De ce nu ne putem ruga împreuna cu catolicii
Dum Apr 05, 2015 6:45 pm Scris de clairvaux

» ECUMENISMUL:origini, esenta, deziderate
Dum Apr 05, 2015 6:40 pm Scris de clairvaux

» În Duminica Ortodoxiei s-a lansat un nou site
Mar Mar 03, 2015 9:34 am Scris de Crez

» Icoane Ortodoxe
Mier Mai 14, 2014 3:41 pm Scris de Mihai Gabriel

» Magazin online Handmade TRADITII
Mier Mai 14, 2014 3:39 pm Scris de Mihai Gabriel

Calendar Crestin-Ortodox
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Flux RSS


Yahoo! 
MSN 
AOL 


Statistici
Avem 209 membri inregistrati
Cel mai nou utilizator inregistrat este: daseky30

Membrii nostri au postat un numar de 634 mesaje în 360 subiecte

Scrisoarea Sf-lui Fotie catre Mitropolitul de Aquileea

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Scrisoarea Sf-lui Fotie catre Mitropolitul de Aquileea

Mesaj Scris de Admin la data de Joi Sept 04, 2008 1:10 pm

Către Prea Fericitul Patriarh, Prea Sfințitul și prea iubitul de Dumnezeu,fratelui meu și coliturghisitor,Prea cinstitul și slăvitul Arhiepiscop și Mitropolit de Aquileea.

Fotie,prin mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Constantinopolului Noua Romă și Patriarh ecumenic.

1. Scrisoarea pe care am primit-o de la Prea Fericirea voastră, ne-a făcut de la început să cunoaștem, cugetarea dumnezeiască ce vă însuflețește, cât și măreția și înălțimea iubirii duhovnicești pe care o aveți, care întrece cu mult sentimentele obișnuite ale celor ce sunt supuși stricăciunii. Apoi, persoana plină de sfințenie [pe care ați trimis-o la noi], căreia i-ați încredințat scrisoarea, ne-a părut, prin virtuțile sale, prin înțelepciunea și mai ales prin forța și prin tăria caracterului său, o oglindă în care am putut să contemplăm trăsăturile cinstite și dumnezeiești ale Sfinției Voastre. Însă, și scrisoarea lăsa să se întrevadă acestea, cu certitudine, atâta cât poate cuvântul scris; dar el ne-a oferit o icoană vie și desăvârșită, și ne-a adus, de asemenea, foarte multă bucurie și veselie, povestindu-ne evlavioasele osteneli ale Prea Fericirii Voastre. Și pe cine am avut sub ochii noștri? Un om ce inspira respect prin înțelepciunea sa mai mult decât prin părul său alb, bogat în înțelegeri duhovnicești ca și în virtuți; un om în care finețea și soliditatea gândirii se uneau armonios; un om, într-un cuvânt, cu totul înveșmântat în harul care se cere de la un preot, pe care numai Dumnezeu îl sfințește prin puterea Sfintelor noastre Taine, și care are cinstea de a fi ucenicul vostru și de a fi fost hirotonit de Sfinția Voastră.
Astfel este preotul pe care noi l-am văzut în trimisul Prea Sfinției Voastre. Acest lucru ne-a făcut să cunoaștem cu siguranță, că ierarhul ce este deasupra lui, care l-a hirotonit în Taina preoției și care l-a trimis acum la noi, are o bogăție de harisme dumnezeiești și trebuie să fie, atât prin viața sa strălucitoare, cât și prin iubirea și prin râvna aprinsă pentru dogme, un model și o flacără, care conduc pe tot omul pe calea mântuirii.

2. Această persoană, de care vorbesc, care a primit de la Prea Sfinția Voastră harul de episcop, a fost hrănit, fără nici o îndoială, de la masa învățăturilor voastre dumnezeiești, și s-a adăpat din izvorul bogat al desăvârșirilor voastre; fără de care, n-ar fi putut niciodată să strălucească atât de mult în virtuți, așa cum le stă bine Arhipăstorilor lui Dumnezeu. Dar copia nu este întotdeauna identică, cu modelul și nici strălucirea luminii nu este aceeași. Trebuie, de aceea, să dăm slavă lui Dumnezeu, Cel ce este Binefăcătorul nostru și Ziditorul universului, care sfințește, în Apus ca și în Răsărit, învățători și făclii, și îi înalță pe tronul arhiepiscopal, ca să strălucească fără a slăbi, și să lumineze inima și sufletul mulțimii.

3. Dar, în mijlocul mângâierilor pe care le gustăm cugetând la sfintele voastre virtuți, admirând faptele curajoase, care ne bucură, iată că un zvon ne lovește urechile cu zgomot – și mai bine ar fi fost să nu-l fi auzit niciodată! Căci el nu ne aduce durere trupească, ci sufletească. Totuși, pentru că virtuțile Sfinției Voastre ne-au adus multă nădejde, vă vom spune și motivul tulburării noastre.
Dar cum să vorbim fără să plângem? Unii din Apus au lepădat cuvintele Domnului, și ce lucru mai este frumos la ei ? Au disprețuit ei dogmele, hotărârile Sfinților Părinți ai Sinoadelor? Au socotit ei întru nimic precizările atente pe care aceștia le fac? Ori s-au aplecat asupra lor fără să aibă capacitatea duhovnicească necesară pentru a le înțelege ? Nu știu. Oricare ar fi motivul, zvonul – pe care aș vrea să nu-l fi auzit niciodată – a ajuns la urechile noastre, că unii din Apus răspândesc ideea că dumnezeiescul și Prea Sfântul Duh nu purcede numai de la Dumnezeu Tatăl, ci și de la Fiul. Ori, afirmând aceasta, fac mult rău credincioșilor.
Această dogmă, în măsura în care rămâne o părere personală, nu cauzează, poate, un așa mare rău celor care, din lejeritate, au îmbrățișat-o – deși stricăciunile nu sunt mici. În schimb, când li se va propune o discuție pe această temă și li se va demonstra cu claritate, pe temeiul cuvintelor înseși ale Domnului și pe al întregii Scripturi Sfinte, că sunt în înșelare, vor trebui atunci să renunțe imediat la această dogmă absurdă și să accepte dogmele și textele ortodoxe. Dacă nu vor face nimic, atunci e clar că vor cădea într-o hulă foarte mare și vor suporta o condamnare foarte aspră, chiar dacă nimeni nu i-ar denunța în mod expres. Căci sunt lipsiți de orice virtute, mai ales în ce privește mărturisirea credinței adevărate, și sunt lipsiți și de Duhul Sfânt Însuși, pe Care L-au jignit, dogmatizând că purcede de la Fiul.
Într-adevăr, prin această a doua purcedere, ei Îl nedreptățesc pe Duhul Sfânt și iau în bătaie de joc unica purcedere. Mintea lor n-a putut să găsească altceva mai aberant? Sau, mai bine zis, nu este acesta un lucru hulitor în cel mai înalt grad? Această hulă are ca rezultat atacarea a înseși cuvintelor Domnului și respingerea dogmei și a tradiției care au fost păstrate întotdeauna în marile episcopii.

4. Iată dovezile. Leon cel Bătrân (Leon I), episcop al Romei – pentru a nu-i cita și pe cei dinaintea lui – și Leon cel Tânăr (Leon III), care i-a urmat, sunt cunoscuți pentru că au păstrat credința și dogmele Bisericii universale și apostolice, cea a sfinților episcopi care i-au precedat și a hotărârilor Apostolilor. Primul dintre ei a dat multă strălucire celui de-al IV-lea Sfânt Sinod Ecumenic, prin trimișii sfinți pe care i-a delegat, și de asemenea, prin celebra sa scrisoare, care i-a „desființat” pe Nestorie și Eutihie. Dar, în ea declară că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, conform celor formulate la Sfintele Sinoade anterioare; însă nu vorbește despre o purcedere de la Fiul.

5. La fel, Leon cel Tânăr, cel cu numele și cu credința la fel, înflăcărat apărător al adevăratei evlavii, dorind să evite ca traducerea într-o limbă străină să strice Crezul prea curat al sfintei noastre credințe, a scris textul în limba originală, greacă. Astfel, el i-a învățat pe apuseni, să cânte și să teologhisească în limba elenă, slava Sfintei Treimi. Departe de a se mulțumi numai cu această poruncă, el a dat să se construiască plăci comemorative în care a gravat Crezul în grecește și pe care le-a expus în mod public, la poarta Bisericii din Roma. Astfel se putea învăța, fără nici o teamă și fără nici o greutate, întreg conținutul credinței. Și nu mai rămânea nici un mijloc de a înțelege rău credința noastră, adevărata credință a creștinilor, folosind texte făcute în ascuns și fără nici un sens. Nu se mai putea face astfel, din Fiul, a doua cauză a Duhului, împreună cu Tatăl – Acest Duh Care purcede de la Tatăl, egal în cinste cu Fiul născut.

6. Acești doi oameni, acest „duet” sfânt care a luminat Apusul, nu au fost singurii care au păstrat credința nepătată și curată de orice adăugiri străine. Nu, Biserica apuseană nu duce lipsă de mărturisitori; și nu este cu ușurință să numărăm corul ierarhilor care s-au făcut auziți în intervalul de timp, care a separat pe cei doi Leon, ce au strălucit cu aceeași credință.
Dar, pentru că Biserica Romei este într-un gând cu celelalte patru scaune patriarhale și păstrează aceeași credință; și pentru că Biserica este întemeiată și întărită pe piatra cuvintelor Stăpânului – această Biserică pe care porțile Iadului, adică gurile necuvântătoare ale ereticilor, nu o vor birui niciodată, după cum ne-a spus Adevărul Însuși – de unde și de la cine a putut să vină această nouă hulă împotriva Duhului, această hulă care este pe cale de a se răspândi? Și cum să nu ne tânguim fără încetare, cum să nu plângem nemângâiați, văzând nenorocirea care decurge de aici? Dar, în același timp, acest lucru ne obligă să avem îndoită râvnă, pentru a putea împiedica suferința și boala care se întinde, ca să îi înghită pe cei ale căror nume sunt înscrise în turma lui Hristos!

7. Iată de ce smerenia noastră se întoarce către cel ce este desăvârșit în virtuți, Sfinția Voastră, ca și către marele apărător al Bisericii, către care privesc toți fiii casei lui Israel. Vă cerem să faceți să lumineze în fața tuturor focul dumnezeiesc care arde în inima Sfinției Voastre: astfel, aprinzându-vă făclia, ca arhiepiscop, veți arunca lumina mântuitoare peste toți cei rătăciți; și îi veți smulge pe aceștia din greșeala lor, aducându-i la credința care a umplut pământul.

8. Dogma purcederii de la Tatăl reiese în primul rând, după cum am văzut, din cuvintele Domnului (In. 15,26), fulger și tunet care întrece toată lumina. Să primească deci, cei ce Îl calomniază pe Duhul Sfânt spunând că purcede de la Fiul, acest cuvânt al Evangheliei, și să părăsească înșelarea și întunericul în care se zbat. Apoi vor putea, strălucind cu adevărata credință, să se adumbrească, împreună cu oamenii evlavioși, în adăposturile unde arde, cu strălucire neînserată, lumina ortodoxiei. Da, să îl respecte, în primul rând, pe Sfântul Ioan Teologul, Apostolul mistic, ce și-a rezemat capul de pieptul Mântuitorului, și care ne conduce în cunoașterea tainelor cerești, pe care le scoate ca dintr-un izvor (qu’il y a puisés); în sfârșit, să se roage ca să primească iertarea răzvrătirii lor împotriva Stăpânului, și împotriva Sfântului Ioan, cel mai mare teolog dintre Ucenici.
Adepții dogmei purcederii Prea Sfântului Duh de la Tatăl și de la Fiul introduc în mod necesar două cauze și două principii; ei distrug astfel Monarhia – Unicitatea Principiului – în Sfânta Treime. Este limpede, de altfel, că dogma lor duce la predicarea, pe lângă prima dogmă, a unei dualități de cauze, a cărei unitate însăși se subdivide – această hulă să cadă pe capul lor! – în două principii.

9. Pe de altă parte, dacă purcederea de la Tatăl este desăvârșită, pentru ce mai este nevoie de o a doua purcedere, din moment de Duhul primește deja, prin purcederea de la Tatăl, desăvârșirea absolută? Dacă, dimpotrivă, purcederea de la Tatăl este nedesăvârșită… dar cine va putea suporta o asemenea absurditate, în care cădem acceptând o astfel de ipoteză?
În primul rând, cu adevărat, cel ce îndrăznește să facă o asemenea afirmație, acela introduce nedesăvârșirea în sânul Atotdesăvârșitei Treimi.
Apoi, face ca, din două părți care sunt imperfecte în sine, să vină Duhul Care desăvârșește toate.
Mai mult, se întâmplă chiar ca să facă din Duhul o ființă compusă, pentru că spune că a venit din două cauze, subliniind – o, limbă necurată și inimă spurcată – că Duhul purcede în mod nedesăvârșit din fiecare dintre cele două cauze!

Cei care sunt ținuți de această hulă, ar da bucuroși Duhului numele de fiu mai mic: și dacă își țin totuși limba, este de frica reacției pe care o vor avea oamenii evlavioși ; ei nu sunt mai puțin în favoarea acestei idei. Căci dacă Fiul a ieșit din Tatăl prin naștere și duhul a ieșit din Fiul prin purcedere, atunci Duhul este înjosit la rangul de fiu mai mic. Aceasta este o urmare inacceptabilă, dacă mai avem cea mai mică urmă de evlavie, și dacă mai vrem să fim considerați creștini.
Și dacă harul lui Dumnezeu ne dăruiește competența necesară pentru o discuție teologică, nu am face o mare greșeală dacă am ignora această erezie și am neglija respingerea ei? Cum, deci, vom ocoli noi osânda care îi amenință pe hulitori?

10. Pentru tine, iubite și cinstite ierarh, sfânt între sfinți, arată-le lor încă o dată, urmările dogmei lor absurde.

Duhul purcede – în opinia lor – prin nașterea Fiului. Dar nașterea Fiului și purcederea Duhului de la Fiul Care Se naște sunt simultane; deci, față de Tatăl, și Duhul iese prin naștere la fel de bine ca și Fiul: pentru că Tatăl naște pe Fiul iar Duhul împreună-răsare cu Fiul născut.
Căci dacă ieșirile Lor nu sunt simultane, ci Fiul Se naște într-un anumit moment, și e nevoie de un alt moment pentru purcederea Duhului de la Fiul – ei sunt reduși aproape cu totul la acest gen de invenții – rezultă cu necesitate că Duhul este mai tânăr decât Fiul, pentru că vine după nașterea Fiului…
Dar dacă, dându-și seama de această primejdie, ei renunță la această prea evidentă teomahie, recad în cealaltă problemă dificilă, fiind obligați să recunoască pe Duhul născut, [în loc de Duhul purces].
_______________________________________________________

Scrisoarea completa aici: http://proortodoxia.wordpress.com/2008/08/23/scrisoarea-sf-fotie-catre-mitropolitul-de-aquileea/
avatar
Admin
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 117
Data de inscriere : 02/09/2008

Vezi profilul utilizatorului http://proortodoxia.wikiforum.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum