Pentru vizualizarea in conditii optime a forumului ortodox, proOrtodoxia, va recomandam Google Chrome care poate fi descarcat de aici.
Ultimele subiecte
» Pelerinaje la Sfantul Munte Athos
Sam Aug 08, 2015 11:05 am Scris de daseky30

» Clasificarea religiilor
Dum Apr 05, 2015 7:32 pm Scris de clairvaux

» Intrebare pentru cei din linia intai
Dum Apr 05, 2015 7:28 pm Scris de clairvaux

»  Treptele rugaciunii, vizitarea raiului din viata aceasta
Dum Apr 05, 2015 7:21 pm Scris de clairvaux

» De ce nu ne putem ruga împreuna cu catolicii
Dum Apr 05, 2015 6:45 pm Scris de clairvaux

» ECUMENISMUL:origini, esenta, deziderate
Dum Apr 05, 2015 6:40 pm Scris de clairvaux

» În Duminica Ortodoxiei s-a lansat un nou site
Mar Mar 03, 2015 9:34 am Scris de Crez

» Icoane Ortodoxe
Mier Mai 14, 2014 3:41 pm Scris de Mihai Gabriel

» Magazin online Handmade TRADITII
Mier Mai 14, 2014 3:39 pm Scris de Mihai Gabriel

Calendar Crestin-Ortodox
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Flux RSS


Yahoo! 
MSN 
AOL 


Statistici
Avem 209 membri inregistrati
Cel mai nou utilizator inregistrat este: daseky30

Membrii nostri au postat un numar de 634 mesaje în 360 subiecte

Energia din nimic

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Energia din nimic

Mesaj Scris de Admin la data de Joi Sept 04, 2008 2:32 pm

Diacon Sorin Mihalache

Pentru un necunoscător care nu are experiența credinței, orice afirmație privind prezența și lucrarea lui Dumnezeu în lume este greu de acceptat. Cu atât mai mult cu cât, potrivit tradiției creștine răsăritene, Însuși Dumnezeu lucrează, prin intermediul energiilor Sale necreate în lume, în viața și în sufletul fiecărui creștin! Este greu de acceptat că lucrarea Lui ar putea trece prin trup, în sufletul omului, în inimă și în minte… Fără experiența credinței, aceste afirmații par imposibil de acceptat. Sunt mult prea diferite de ceea ce putem experimenta în mod comun. Dar aceasta nu este singura situație de acest fel. Cuiva, nefamiliarizat cu descoperirile mecanicii cuantice, i-ar fi imposibil să accepte, spre exemplu, că trupul lui și obiectele din jur sunt, mai degrabă, pline cu vid cuantic. Dar această ultimă situație este un rezultat deja verificat. Fizica pare să ne spună că nu ar trebui să ne limităm la ceea ce putem verifica prin simțuri.

Experiența cunoașterii lumii sfârșește, inevitabil, cu întrebări simple, care s-au dovedit însă, de cele mai multe ori, a fi foarte dificile. Ne-am obișnuit să ne întrebăm, adesea, din ce anume este făcut un lucru sau din ce sunt făcute forțele care mișcă o bilă pe un plan înclinat. De fapt, aceste întrebări se nasc pentru că avem simțuri cu care percepem lumea, care ne permit să atingem, să luăm în mâini și să cântărim, să vedem că ceva este transparent sau nu. Simțurile și percepțiile noastre de pe urma lor ne îndeamnă să căutăm ceea ce ar trebui să fie suportul ultim al materiei. În ultimele secole, dar mai ales în ultimele decenii, în încercarea de a înțelege din ce sunt făcute lucrurile, fizicienii au coborât tot mai adânc în miezul lucrurilor.

În structura unui solid, spre exemplu într-o piatră, descoperim o rețea moleculară, în care sunt așezați atomi. Numai că atomii nu stau lipiți unii de alții, nu se ating efectiv între ei, așa cum se întâmplă cu granulele dintr-o grămadă de nisip! Între atomii unei rețele moleculare sunt spații goale, fără ceva „material“. Ei stau, mai degrabă, suspendați într-o rețea de legături cuantice. Un fir de ață neîntrerupt și întins, este, în realitate, un șir de miliarde de miliarde de atomi, distanțați unii de alții, dar legați între ei prin interacțiuni.

Materia - mai mult vid decât substanță

Nici atomii, așa cum îi descrie fizica, nu sunt cum obișnuim să ni-i reprezentăm, bile minuscule, dar consistente. Spre exemplu, în miezul atomului de hidrogen se află un nucleu, cu dimensiuni de 100.000 de ori mai mici decât atomul. În jurul acestui nucleu, se află electronul, cu dimensiuni comparabile cu cele ale nucleului. Dacă nucleul unui atom este mărit până la dimensiunile unei înțepături de compas din planșa unei mese (o treime dintr-un milimetru), electronul are cam tot aceeași mărime, dar se rotește la o distanță de 100.000 de ori mai mare, adică la peste 30 de metri distanță de înțepătura din planșa mesei. Iar între cele două particule nu există nimic!

Dacă atomul este alcătuit dintr-un nucleu atât de mic și din câțiva electroni la fel de mici, în ce constă, de fapt, materialitatea lui? Fizica ni-l dezvăluie ca fiind ceva în care este mai mult vid decât substanță.

Oare nucleul constituie „materia“ din atom? Suficient de mult mărit, nucleul dezvăluie alte particule care îl compun, protoni și neutroni. Iar situația se repetă. Nici protonii și nici neutronii nu sunt bile veritabile, „pline“ cu „materie“. Dimpotrivă, ele sunt alcătuite din alte particule și mai mici (quarcuri). Quarcurile dezvăluie că nici în structura nucleului atomic nu găsim ceva pe care să identificăm cu substanța familiară simțurilor noastre.

Ei bine, întreg edificiul materiei pe care o avem la îndemână este alcătuit din componente tot mai mici. Dar nicăieri nu găsim ceva de felul substanței cu care ne-am obișnuit, pe care să putem atinge sau să putem cântări. Găsim entități tot mai mici și forțele care le fixează pe acelea într-o anumită structură, în rest - vid cuantic. Iar acesta, cum vom vedea, nu este nicidecum un simplu gol.

Lumea, o țesătură de energii

Mecanica cuantică întărește și mai mult această stranie reprezentare. Pe măsură ce entitățile acestea din structura materiei au dimensiuni tot mai mici, apare tot mai evidentă comportarea lor stranie. Nici electronul, nici particulele care intră în alcătuirea nucleului nu se comportă ca și cum ar fi simple granule, ci, în anumite condiții, ca și cum ar fi unde. Ele nu se află într-un singur punct din spațiu - cum ar fi cazul în care ar fi particule -, ci sunt „răspândite“ într-o anumită regiune, la fel ca o undă.

Pe de altă parte, noi percepem în Univers și altceva decât substanță, de felul copurilor solide, să spunem. Noi percepe prin simțuri și unele câmpuri fizice, cum ar fi câmpul electromagnetic (radiația luminoasă) sau atracția gravitațională. Acestea par a fi diferite de substanță, având cu totul alte proprietăți. Noi simțim ceva în raport cu ele, însă nu prin atingere. Nu putem cântări lumina, dar nici nu o putem strânge la un loc, precum picăturile de apă de pe un geam. Ei bine, mecanica cuantică ne dezvăluie că, și acolo unde noi percepem câmpuri, în radiația luminoasă sau în câmpul gravitațional, există de fapt și corpusculi. (În general, fizica explică, astăzi, întreaga lume a fenomenelor și obiectelor prin patru interacțiuni fundamentale, arătând că fiecărei interacțiuni îi corespunde un anumit corpuscul care o mediază.) Până la urmă, ceea ce noi percepem a fi substanță, consistentă și impenetrabilă, are, la nivel cuantic, caracteristicile unui câmp, iar câmpurile, pe care noi le percepem ca fiind penetrabile și lipsite de consistență, au, și ele, o structură corpusculară.

Dar seria rezultatelor fizicii, care ne dezvăluie materia ca fiind altceva decât ne indică simțurile, nu se oprește aici. Într-o accepțiune mai largă, și relativitatea restrânsă ne arată că întreaga materie este, de fapt, energie.

De ce am menționat toate acestea aici? Pentru că, la întrebarea privind suportul ultim al lucrurilor, fizica nu dă un răspuns pe potriva datelor noastre perceptuale. Materia, Universul, tot ceea ce există în natură și la îndemâna experienței noastre sunt, pentru fizicieni, țesături de energie. Încercând un termen de cuprindere a acelora, lumea este, de fapt, energie.

Efectul Casimir

În mod surprinzător, țesătura aceasta energetică care alcătuiește materia se vede și alt fel. Mecanica cuantică ne-o dezvăluie chiar în spațiul gol!

Experiențele zilnice nu ne oferă o reprezentare corectă a ceea ce ar putea însemna cuvântul „gol“ sau „vid“. Adesea, privind o cameră în care nu se află nici un obiect sau un pahar în care nu se află nimic, spunem că sunt goale. În realitate, însă, ambele sunt pline cu aer! Aceasta se vede mai ales în vecinătatea unui foc, să spunem, unde flacăra încălzește aerul, și deformează imaginea de dincolo de ea. Măsurătorile arată că 1 cm cub din aerul pe care îl respirăm conține de o sută de ori mai multe molecule decât numărul tuturor secundelor scurse, până acum, în istoria Universului! Ceea ce vedem noi ca gol, nu este deci nici pe departe gol.

Ei bine, dacă dintr-o incintă scoatem orice formă de materie și orice fel de radiație, înăuntrul ei rămân… fluctuații de energie! Principiul incertidinii cere ca, în zone din ce în ce mai restrânse, energia să tindă spre infinit. Or, aceasta înseamnă că, într-un punct, spațiul este plin cu fluctuații ce provin din perechile particulă-antiparticulă, create și distruse, care apar ca excitații ale câmpurilor.1 Dacă măsurătorile ne arată că, în spațiul interstelar, numărul de atomi este de 0,5 atom/cm3, iar în spațiul intergalactic, densitatea de atomi scade până la 1 atom în 10 metri cubi2, în realitate, acolo există mult mai mult. Vidul însuși este plin de energie. Aceasta este energia de vid (sau energia de vacuum). „Spațiul (…) este populat cu un număr inimaginabil de particule-fantomă, care apar și dispar într-un ritm frenetic. (…) Spațiul dintr-un cubuleț cu latura de 1 cm poate conține până la 100 de miliarde de miliarde de miliarde (1.030) de electroni virtuali.“3

Creația din nimic, dovedită experimental

Lumea infinitului mic este, așadar, o lume deschisă: particulele pot dispărea sau pot fi produse.4 „Pentru intervale de timp foarte scurte (…), totul se petrece ca și cum cuantele de materie ar fi create din nimic. Mai exact, fluctuațiile cuantice ale vidului determină apariția bruscă a perechilor particule-antiparticule virtuale care se anihilează apoi reciproc, acest proces având loc în intervale de timp foarte scurte.“5

Mai mult, în anul 1997, un experiment strălucit a arătat că această energie a vidului există și puterea ei a și fost măsurată. Dacă, într-o incintă fără radiații sau particule, în vid, sunt plasate două plăcuțe de argint, la distanțe foarte apropiate una de cealaltă, cu dispozitive adecvate se poate înregistra cum cele două plăcuțe se atrag una spre cealaltă. Energia de vacuum tinde să le împingă! Această energie poate fi considerată un concept revoluționar, și pentru că se situează în totală discrepanță cu tradiția filosofică milenară. Cu alte cuvinte, este contestată experimental părerea că „nimic nu poate fi creat din nimic“. Unii cosmologi spun chiar că este posibilă formularea unei descrieri a Big Bangului ca un „salt cuantic, din nimic, în timp“!6 Energia de vid ne arată că „materia poate apărea din vid, dacă acolo este injectată o cantitate destul de mare de energie. Vidul este originea a tot: galaxii, stele, copaci, flori, dumneavoastră și cu mine. Ideea de naștere din neant, „ex nihilo“, care, până mai ieri, aparținea religiei, pare să fi găsit astăzi un suport științific în cosmologie.“7

Trupul și cosmosul - energii care pot fi spiritualizate

Dar ce semnificație ar putea avea acestea din perspectivă teologică? Faptul că materia este energie, poate reprezenta o invitație surprinzătoare spre depășirea reperelor strâmte ale materialității. Surprinzătoare, pentru că vine din partea științei! Să nu judecăm lumea doar prin prisma trupului, să nu credem doar ceea ce simțurile pot verifica în mod comun. Materia, trupurile noastre, lumea sunt o țesătură de energie. Unde nu vedem nimic, acolo sunt miliarde de particule, iar ceea ce ni se pare a fi consistent și impenetrabil nu are, în realitate, acest caracter grosier… Din perspectiva teologiei ortodoxe, aceasta poate face mai lesne de înțeles și faptul că lumea și trupul nostru pot primi în ele energiile curățitoare ale harului, lucrarea lui Dumnezeu. Părintele Stăniloae scrie cum că înțelegem că materia-energie poate fi pătrunsă de lucrarea lui Dumnezeu, că ea poate fi mediu de lucrare a lui Hristos, tocmai în faptul că esența ei este, așa cum a descoperit-o fizica modernă, energetică.8

Predica materiei

Materia, dezvăluită de fizică, are, așadar, predica ei. Una care ne invită rațiunea și simțurile la smerenie: căci se petrec lucruri pe care nu le putem înțelege deplin și într-un fel pe care nu-l putem per cepe. Simțurile nu sunt reperele ultime privind lumea în care trăim. Există și alte înțelesuri ale celor existente în Creație, care depășesc simțurile și logica simplă, și la care nu putem ajunge prin acelea. Teologic, putem spune aici că omul nu este doar trup, viețuind ca o făptură biologică în lumea materiei. El este și suflet. Fizica ne invită deci să depășim reperele simțurilor și chiar logica, iar teologia ne arată că ele nu trebuie abandonate, ci spiritualizate, deschise spre ceea ce nu poate fi perceput și înțeles prin ele, în primă instanță. Or, posibilitatea aceasta a spiritualizării sensibilității noastre este dată tocmai în faptul că „toată realitatea văzută e, în fond, o raționalitate dinamică plasticizată.“9 Materia însăși, țesătură energetică, poate primi lucrarea energiilor necreate. Cu atât mai mult, însă, trupul omenesc, străbătut, mișcat de sufletul rațional, poate primi această lucrare.10 Părintele Stăniloae scrie că, în planul vieții naturale, lucrarea simțurilor domină trupul, iar cea a minții domină sufletul. Însă, unirea dintre cele două lucrări sau dintre suflet și trup se face deplină „când Duhul Sfânt sălășluiește în cel credincios, când credinciosul se înduhovnicește, când lucrarea simțurilor se spiritualizează prin lucrarea harului“.

Există, așadar, o legătură strânsă între caracterul energetic al lumii fizice și faptul că ea este destinată să fie sfințită prin lucrarea energiilor necreate ale lui Dumnezeu. Iar teologia ortodoxă afirmă că spiritualizarea materiei se face mai ales prin lucrarea harului în sufletele celor credincioși. În această lucrare, energiile necreate sfințesc energiile trupului, prin sufletul celui credincios. „Duhul dumnezeiesc poate lucra prin mijlocirea spiritului omenesc asupra materiei cosmice. Prin mâna omului se scurg puteri spirituale. Dar puterea ce o transmite omul, prin trupul său, nu e numai a spiritului său, ci este o putere cu mult mai mare, ce străbate prin ele. Este puterea Duhului dumnezeiesc.“11

Hristos și energiile lumii create

Însă, faptul că materia este energie, se întrevede, teologic, chiar din începutul Creației. Căci, potrivit Scripturii, totul a început când Dumnezeu a zis: „Să fie Lumină!“. Sfântul Grigorie Palama crede că toate sunt conținute în mod virtual, în această lumină primordială de la începutul Creației. Și cosmosul, și pământul, și toate celelalte. Părintele Stăniloae subliniază chiar că, în acest fel, Sf. Grigore Palama pare a insinua că în lumina sau energia aceea își avea subzistența (sau originea) toată lumea creată.12 Pe de altă parte, Sf. Grigore de Nyssa scrie că tot ceea ce este materie s-a născut prin lucrarea energiilor necreate. „Firea spirituală dă viață forțelor spirituale și întâlnirea acestora produce materia.“13 Acestea arată că și teologia întrevede, în tot ceea ce este creat, un substrat energetic; o înțelegere care se poate deschide spre reprezentările fizicii recente. Însă, din perspectivă teologică, întemeierea tuturor celor materiale, ca și a celor spirituale, din Creație, nu stă într-o energie creată, ci în bunăvoirea lui Dumnezeu și în energiile necreate - lucrarea Sa -, care țin lumea.

De aceea, este semnificativ că, etimologic, cuvântul lumină, ce provine din latinescul lumen, are și înțelesul de lume, dar și pe cel de viață și de podoabă! Lumea întreagă era virtual cuprinsă în lumina fizică de la începutul Creației. Ea este creată din nimic și prin Cuvântul Hristos - Lumina Lumii. Iar Cel prin care a fost făcută, Cuvântul Hristos, este și Lumina ei, și Viața ei!
avatar
Admin
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 117
Data de inscriere : 02/09/2008

Vezi profilul utilizatorului http://proortodoxia.wikiforum.ro

Sus In jos

Re: Energia din nimic

Mesaj Scris de orlandosorin la data de Lun Iul 27, 2009 1:41 am

Materia este creata din energie iar energia din nimic. Materia este energie ordonata (v. modelul Compton). Lumina (energia) apare din nimic (din gaurile negre (nimicul absolut) care permanent inghite si face energie si materie). Materia si energia sunt acelasi lucru si depind de viteza (v. dualismul corpuscul unda al lui de Broglie si multe alte teorii consacrate).
Realitatea creatiei rezulta tot din fizica din principiul entropiei dS>0. Nimic ordonat nu poate rezulta din hazard. Din hazard rezulta ceva si mai dezordonat ci nici odata ceva ordonat fara o actiune exterioara asupra sistemului.

orlandosorin
incepator
incepator

Numarul mesajelor : 19
Data de inscriere : 26/07/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum